Am intrebat

de Cezar Asofronie

Am întrebat poetul cum se naşte poezia,

Şi mi-a raspuns ca e aşa cum din susbtanţe s-a nascut chimia.

Am  întrebat olarul cum lutului da viaţă,

Şi mi-a şoptit că e asemeni, cum soarele din întuneric naşte dimineaţă.

Am întrebat o pasare cum aripa-i dă viaţă,

Şi mi-a raspuns ca e aşa, cum un copac capată scoarţă.

Am întrebat şi ploaia de unde-şi are ea izvor,

Şi mi-a răspuns că e la fel cum suferinţa e sursă lacrimilor.

Am întrebat natura cum din nimic se naşte,

Nu mi-a raspuns printr-un exemplu, a spus ca un miracol totul face.

M-am întrebat atunci pe mine, de unde sunt şi ce-mi doresc,

Şi mi-am găsit răspunsul: eu am un Creator ceresc.

                                         4 aprilie 2011

                                        

Zbucim

                               de Asofronie Cezar

Mi s-a udat hartia unde zambetu-mi scria iubire

Si nu mai am nici pixul si simt ca-mi ies din fire...

Nu mai suport nici vantul in fata cand imi bate,

Iar amintirea atarnanda o simt cum sta in spate.

Doar scartaitul usii simt cum tacerea-mi taie,

Si-n profunzime-mi vad peretii fiind un joc de paie.

Lumina este stearsa si becul nu se-aprinde,

Si simt incet cum timpul...trecutului se vinde.

Ironic din tablou, un personaj mitic zambeste,

Si in vechimea lui inca-l aud cum imi vorbeste...

Imi spune sa uit de frunza ce s-a uscat si a cazut,

Si sa-nteleg ca de copac, ea singura s-a rupt...

Lipit de pat simt trupu-mi greu ca plumbul,

Si prea intunecat si sters imi este gandul...

N-a fost hartia ce mult prea uda imi era

A fost prea scurta clipa, si gura nu imi cuvanta.

                                                           02.04.2011