Puterea cuvantului

 de Asofronie Cezar

E-un joc al mintii ce imi rastoarna intrebari

Lasand dezrdine in ganduri si soapte-n incercari...

Sunt prea puternice cuvintele ce pe-altii ii lovesc,

Si prea neintelese ....Sa tac? Sa nu vobesc?

De ce mi-ar fi tacerea prietenul de drum,

De ce sa nu fiu flacara, dorindu-mi sa fiu fum?

Prea mici imi sunt dar mainile ,s-atinga ce-mi doresc,

E mult prea mare zgomot...si nu se-aude ce soptesc.

Dar nu renunt sa lupt si cred in nevazut,

Aleg pasind in viitor sa nu mai am trecut...

Imi vad lasate-n urma crispate fete si mici realizari,

Si gust inaintand din pace, traind doar binecuvantari.

Devine mai apropiat tot cerul si soarele aprins

Si tot mai indepartat pamantul si parca neatins....

Eu nu mai sunt ce imi doresc ,dar cu ce sunt ma multumesc...

Si stiu c-atat cat Tata esti in mine, cuvintele-mi nu mai lovesc...

27.01.2012 ora 16:00

Te-am regasit

     
                                                    de Asofronie Cezar

Te-am regasit in toiul noptii, vorbind in ne-nteles
Si  am vazut iubirea varsand lacrimi, si trupul sangerand...
Mi-am spus sa scriu ce ai facut...timid in al meu vers,
Privind in gol, in intuneric, nimicul meu capata sens.

Imi umezesc iar ochii ,in lacrimi...stanjenit,
Cu bratul tremurandu-mi, cu gandul amortit...
Din nou ma regasesc in tot ce e in juru-mi...ma trezesc!
-Te vad! Si ce acum eu vad, nu ma mai satur sa privesc...

Tu esti Acela, ce nasti in mine adorarea,
Printre culori vazandu-Te, facandu-mi pastelata dar mirarea...
Unde am fost cand  Ai dat totul pentru mine?
Sa fi stat eu ascuns?... Sa nu fi auzit de Tine?

Te recunosc, si-mi plec umil genunchii,
Strapuns fiind de Tine gandu-mi ,si coplesiti rarunchii...
Te simt  vibrand in cantece, dansez de bucurie,
Nu pot sa imi mai stapanesc eu trupul, caci nu imi apartine mie.

Te las sa ma cuprinzi, si-mbratisarea Ta ma ocroteste,
Zdrobit de dragoste iertand, vad rautatea cum ma paraseste...
Slavit sa fii! Eu te iubesc, Tu jertfa si Tatal nemuririi,
Tu Domnul pacii si rodul dulce al iubirii.

Inviorat imi este acum trupul, si ochii luminati...
Si intristarile dispar, si spun la toti: Laudati!
Laudati pe Dumnezeul Slavei, pe Mileul junghiat,
Laudati, caci mai presus de toate, EL este unic Imparat!

                                                                            24 ianuarie 2012 , 4:30 dim

Doar Tu

de Asofronie Cezar


Am vrut sa aleg a intelege ce-mi vorbesti
Sa cred ca pot evita adevarul,
Ucigand ganduri, nascand intrebari,
Am vrut sa cred ca nu ma gasesti.

Lasam caderii zambete, traind intristari
Priveam ce ochi-mi orbeau...dar stiam...,
Stiam ca undeva, in ne-ntelesul meu este lumina,
Si ca-n lumina ascunse sunt binecuvantari.

Pierdeam minuni, credinta-mi fiind mica
Nimicnicia oferindu-mi doar teama si dureri,
Vorbeam fara a cantari cuvantul,
Cuvantul lovind,loveam fara frica.

Dar Tu m-ai iubit, iubind doar cu jertfa,
Facand sa pretuiesc lacrimi ce ascund bucurii...
M-ai prins de mana, oferindu-mi puteri...,
Puteri ce ma nasc in credinta, si-ngroapa un ieri.

Te laud ,si-n lauda mea doar Tu sa domnesti,
Cu versuri declarand iubirea, iubind sa jerfesc
Esti ce-am dorit facandu-ma sa fiu ce Iti doresti,
Din inima iti spun : Eu..Tata, Te iubesc.

Recunostinta

              de Asofronie Cezar

Imi par ani dar totusi sunt zile,
Si clipe sunt anotimpuri si zambete dureri....
Mainile-mi topite fac drum catre Tine,
Si-n forme ciudate se-ntorc catre ieri...

Cristale ce-n lacrimi adanci se ascund,
Si vise ce-n cioburi astazi cu miile se frang...
Priviri de mult uitate pe peretii pictati,
Si oameni ce-n juru-mi, raman aceiasi ciudati.

Atingeri de foc ce-mi modeleaza azi mica credinta,
Si-ngenunchiata la cruce imi lasa fiinta...
In sus sa privesc mi-e de mult o rusine,
Dar stiu ,pironul gros, si-al meu pacat il tine...

Vreau doar sa plang , setea pamantului sa sting,
Si-ntr-un final sa-mi sece dorul, si cerul sa-l ating...
In spini batut sa-mi fie drumul, eu vreau s-ajung la Tine,
Si de iti este frig o Tata, eu ma dezbrac de mine.

28 Octombrie 2011

Am intrebat

de Cezar Asofronie

Am întrebat poetul cum se naşte poezia,

Şi mi-a raspuns ca e aşa cum din susbtanţe s-a nascut chimia.

Am  întrebat olarul cum lutului da viaţă,

Şi mi-a şoptit că e asemeni, cum soarele din întuneric naşte dimineaţă.

Am întrebat o pasare cum aripa-i dă viaţă,

Şi mi-a raspuns ca e aşa, cum un copac capată scoarţă.

Am întrebat şi ploaia de unde-şi are ea izvor,

Şi mi-a răspuns că e la fel cum suferinţa e sursă lacrimilor.

Am întrebat natura cum din nimic se naşte,

Nu mi-a raspuns printr-un exemplu, a spus ca un miracol totul face.

M-am întrebat atunci pe mine, de unde sunt şi ce-mi doresc,

Şi mi-am găsit răspunsul: eu am un Creator ceresc.

                                         4 aprilie 2011