de Asofronie Cezar
Mi s-a udat hartia unde zambetu-mi scria iubire
Si nu mai am nici pixul si simt ca-mi ies din fire...Nu mai suport nici vantul in fata cand imi bate,
Iar amintirea atarnanda o simt cum sta in spate.
Doar scartaitul usii simt cum tacerea-mi taie,
Si-n profunzime-mi vad peretii fiind un joc de paie.
Lumina este stearsa si becul nu se-aprinde,
Si simt incet cum timpul...trecutului se vinde.
Ironic din tablou, un personaj mitic zambeste,
Si in vechimea lui inca-l aud cum imi vorbeste...
Imi spune sa uit de frunza ce s-a uscat si a cazut,
Si sa-nteleg ca de copac, ea singura s-a rupt...
Lipit de pat simt trupu-mi greu ca plumbul,
Si prea intunecat si sters imi este gandul...
N-a fost hartia ce mult prea uda imi era
A fost prea scurta clipa, si gura nu imi cuvanta.
02.04.2011
Nessun commento:
Posta un commento