E doar trecutul

                            de Cezar Asofronie

Tacute sperante si-ascunse primaveri,

Copaci cu frunze moarte, un soare stins...si-atat...

Privesc un ieri si-ntunecat imi pare,

Si-aleg apoi inchisi ochii sa-mi tina somnul...

Timpul moare.

Idila-mi este toamna ce parca ieri trecuta,

O frunza e trecutul de ploi si ceata stinsa,

M-opresc...astept...si iar trecutul mi-l privesc,

Aud aceleasi voci ce-n inima-mi soptesc: a fost...e doar trecutul...

Ascult ...si incetez.

De crengi uscate agatat imi este trupul,

Uscata este floarea, de-o piatra-mi sta legat azi gandul.

Patetic bate astazi vantul...imi tremura iar mana,

Gonesc in amintiri, dar mi se-nchide iarasi usa...

Ca plumbul sunt...e doar trecutul.

O mana imi ridic, grotesc se-aud in urma pasii,

Ingreunati imi simt iar ochii si pleaopa-ncet imi cade.

Ma prabusesc si ceru-n nori de ploi se-nchide,

Din nou eu atipesc...pamantu-i ud...si ma trezesc.

Un  picur cade-n gol...e doar trecutul.

Cu greu respir acelasi aer umed ce imi sufoca libertatea,

Si ca-ntr-o colivie pe buze-mi stau cuvinte nerostite,

Pe-acoperis o pasare rosteste versuriu neauzite...

In gol se simte trupul si-o carte-nchisa-mi este pacea

Aud din  nou...dar inca stau pe ganduri.

Necunoscut imi este astazi drumul, o schita e natura,

Doar apa se aude si inima-mi ritmic cum bate...

Timpanul simte iar batand ecoul...un fir de par imi cade...

Copilaria este acum o carte ce o deschide amintirea,

Citesc in ea...e doar trecutul.

                                           11 ianuarie 2011