de Asofronie Cezar
E-un joc al mintii ce imi rastoarna intrebari
Lasand dezrdine in ganduri si soapte-n incercari...
Sunt prea puternice cuvintele ce pe-altii ii lovesc,
Si prea neintelese ....Sa tac? Sa nu vobesc?
De ce mi-ar fi tacerea prietenul de drum,
De ce sa nu fiu flacara, dorindu-mi sa fiu fum?
Prea mici imi sunt dar mainile ,s-atinga ce-mi doresc,
E mult prea mare zgomot...si nu se-aude ce soptesc.
Dar nu renunt sa lupt si cred in nevazut,
Aleg pasind in viitor sa nu mai am trecut...
Imi vad lasate-n urma crispate fete si mici realizari,
Si gust inaintand din pace, traind doar binecuvantari.
Devine mai apropiat tot cerul si soarele aprins
Si tot mai indepartat pamantul si parca neatins....
Eu nu mai sunt ce imi doresc ,dar cu ce sunt ma multumesc...
Si stiu c-atat cat Tata esti in mine, cuvintele-mi nu mai lovesc...
27.01.2012 ora 16:00
Nessun commento:
Posta un commento